În urmă cu 3 ani am scris o serie de editoriale si de analize geopolitice care vizau intențiile, pașii dar și etapele pentru îngenuncherea României, singura țară mare rămasă, în afara Poloniei, din fosta URSS, în Uniunea Europeană.
(...) Acum să mă întorc la subiect: România este în acest moment cea mai mare miză, după distrugerea Iugoslaviei, pentru anumite țări sau puteri, cum si-or spune. O țară ca România devine incomodă în multe locuri, din multe privințe: în Uniunea Europeană majoritatea covârșitoare a statelor sunt liliputane pentru România. Suntem a 6-a țară ca dimensiune din UE, din 27, iar asta dă fiori multor state puternice din Europa. Cu siguranță, nu UE vrea distrugerea României dar pot să spun atât, cu riscul de a soca: nu vor fi dezamăgite majoritatea statelor membre UE în cazul în care România se dezintegrează pe fondul unei crize politice, etnice sau a vreunui "accident", subiect pe care nu doresc să îl dezvolt acum.
În același timp, Rusia, artizanul MARELUI PLAN, împușcă doi iepuri prin îngenuncherea și eventuala dezintegrare a României: pe de o parte își împlinește PLANUL de zeci de ani pe care acum DODON, un analfabet funcțional cum se spune mai nou, nu se mai sfiește să îl spună public: realizarea MOLDOVEI RUSEȘTI ca stat independent, format din Republica Moldova și Moldova care face parte din Statul Român, într-un singur stat care ar funcționa sub protectorat rusesc. Cel de-al doilea obiectiv pe care Rusia si l-ar putea atinge ar fi acela de slăbire, divizare și cucerire a UE. După umilirea Germaniei în așa zisa "pace de la Minsk", unde au ieșit la suprafață multe aspecte ale "mituirii" Germaniei de către Rusia și șantajarea acesteia ulterioară, o destabilizare a României pe modelul Spaniei, dar mult mai accentuată ar da o mare lovitură Uniunii Europene care, oricum, atârnă de un fir de păr / ață.
Statele Unite ale Americii sunt un alt jucător important. Pentru SUA, România este un avanpost în fața tendințelor din ce în ce mai evidente ale Rusiei și ale aliaților săi din UE, Turcia sau Iran, de a coaliza forțe anti SUA și de a trece la o izgonire a Americii din Europa. Din păcate pentru SUA însă, România este un partener neserios și imprevizibil, motiv pentru care latura militară și de informații este preponderentă în menținerea României pe o traiectorie euro-atlantică. O distanțare a SUA de România este imposibilă acum, însă nu oferă garanții pe termen lung dintr-un motiv simplu: România nu a fost suficient de stabilă pentru a deveni și un avanpost economic al SUA, deși capacitățile de investiții sunt încă unele uriașe: uitați-vă la Japonia, a 3-a economie mondială construită cu bani americani cu un singur scop pentru SUA: SĂ ȚINĂ ALIAȚII RUSIEI cât mai departe. Fără investiții majore care să necesite a fi apărate și consolidate, parteneriatul militar nu oferă suficiente garanții în eventualitatea dezintegrării UE și a reîmpărțirii, de bunăvoie sau cu forța, a zonelor de influență.
Strategia ruso - ungară dar și a unor cozi de topor din UE și nu numai, este aceea de generare de conflict intern și de o aparentă impotență a României de a se autoguverna, ambele alimentate de agenți de influență etnici precum caraghioșii cu Ținutul Secuiesc, ONG-uri finanțate solid de Gazprom prin interpuși, cu precădere în Ardeal, eliminarea populației de etnie română din Harghita, Covasna si Mureș, alimentarea ambițiilor revizioniste ale lui Viktor Orban sau stimularea cozilor de topor din România, amplu cultivate și finanțate în liniște în ultimii 20 de ani.
La auto-detonarea programată temeinic, și care dă rezultate din plin zilele acestea, se adaugă o strategie tipică în strategia militară sau geopolitică: încercuirea țării care trebuie neutralizată sau distrusă de state ostile și asteptarea momentului potrivit pentru stimularea “câinilor” care să sfâșie prada în locul “lupului”.
Situația României arată astăzi așa:
Vecinii României sunt TOȚI cu o politică ostilă și în expectativă față de orice moment critic când ar putea să dea un brânci României: Moldova este acum capturată aproape total de Rusia și, în ciuda unui guvern așa zis pro UE, avem de-a face cu primul președinte al Moldovei ales direct, care este nu doar analfabet dar și o sluga a Rusiei. Oare următoarele alegeri parlamentare să dea o majoritare pro-occidentală? Sunt sigur că NU. Și-atunci, provocările la granița de Est vor fi la ordinea zilei.
Serbia este un stat aservit total intereselor Rusiei și, mai nou, Chinei. Și nu este de condamnat tinând cont de abandonul total al Occidentului față de acest stat după crearea precedentului extrem de periculos numit Kosovo unde, ce să vezi, acum există niște mari companii occidentale ce exploateaza zăcăminte "rare" despre care, evident, la momentul razboiului nu s-a stiut nimic.
Cert este că Serbia și Rusia au dezvoltat activități militare comune iar Rusia a "donat" 6 avioane de vânătoare Serbiei, ce-i drept, fără acordul de survol al României. Oare de cine s-or apăra sârbii și pentru ce s-or înarma cu tehnica rusească?! Mai adaug aici cumpărarea de către Rusia a aproape tuturor infrastucturilor critice ale Serbiei. De la Calea Ferată, la gaz și la energie electrică. Oare la un semn din partea Rusiei, ce ar face Serbia din punct de vedere militar? Dar să nu uităm că poate oricând să joace și cartea migranților.
Ucraina este un non stat acaparat de mafioți și de armate proprii. Un exportator de instabilitate aflat la mâna și mila Rusiei. Ba as îndrăzni să spun chiar cu două fețe din partea interlopilor care o conduc. Primul semnal antiromânesc a fost legea educației prin care multe școli românești din Ucraina au fost închise.
În ceea ce privește Bulgaria, după alegerea marelui mareșal pro-rus, cuvintele sunt de prisos. Dar nu uitați totuși "țeapa" recentă cu flota de la Marea Neagră unde ne-au lovit intr-un mare fel...
Ei bine, ultimul vecin, Marea Neagră, este siluită zilnic de noua flotilă de submarine rusești staționate în Crimeea, acolo unde se află zeci de mii de militari ruși, mai nou (oare de ce?) și tehnică militară de ultimă generație. Adaug aici și "neutralizarea" Turciei la Marea Neagră prin interesele personale ale lui Recep Tayyip Erdogan de mentinere a regimului printr-o pace cu Rusia. Așadar, nici Marea Neagră nu mai poate fi un aliat la nevoie...
În acest context o spun de 4 ani încoace: ROMÂNIA ARE O SINGURĂ ȘANSĂ - MODELUL POLONIEI: SĂ NE ÎNTĂRIM ȘI SĂ NE APĂRĂM SINGURI ! Să terminăm cu văicăreala și cu jocurile personale, să spunem populației adevărul până nu este prea tarziu și să ne întărim țara, SĂ RENAȘTEM NAȚIUNEA ROMÂNĂ !
Vezi aici:
https://www.stiripesurse.ro/marele-plan-romania-incercuita-i-distrugerea-din-interior_1252595.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu